5 lucruri despre returnarea produselor cumpărate online pentru persoanele FIZICE

Actual

Puțini dintre cei care cumpără online sunt la curent cu drepturile consumatorilor, asigurate prin legislație.  Iată cinci lucruri pe care ar trebui să le știi despre returul unui produs achiziționat online.

1. Se pot returna produsele achiziționate de la orice magazin online în termen de 14 zile calendaristice

Termenul decurge de la intrarea în posesia fizică a produsului. Acest termen de 14 zile poate fi extins la un an de zile și magazinul este pasibil de amendă în cazul în care nu a publicat pe site informațiile privind dreptul de retragere. De reținut este că există unele excepții de la retur, de exemplu dacă acel produs a fost personalizat sau dacă este vorba despre produse alimentare sau consumabile.

2. Un produs poate fi returnat fără să fie necesară o explicație din partea cumpărătorului

Cu alte cuvinte, magazinul te poate întreba care este motivul, dar nu ești obligat să răspunzi: „Aveți dreptul de a va retrage din prezentul contract, fără a preciza motivele”. Nu trebuie decât să completezi un formular de retragere (pe care site-ul este obligat să-l publice pe site) și să-l trimiți prin orice metodă dorești sau să faci o declarație neechivocă, pe altă cale, prin care să-ți exprimi dorința de retragere din contract.

3. Magazinul poate sugera un alt produs, dar clientul nu este obligat să accepte această variantă

Dacă dorești să returnezi produsul și să primești banii înapoi, magazinul nu te poate obliga să-ți alegi alt produs din magazinul lui. Aceasta nu poate fi decât o înțelegere între tine și magazin, nu este prevăzută de lege. Atenție la costurile de transport pentru retur! Tu ești cel responsabil de aceste costuri și ele nu-ți vor fi rambursate. Dacă însă, prin natura produsului, nu poți face returul prin poștă, magazinul/curierul trebuie să vină să-l ia de acasă de la tine, pe cheltuiala lui.

4. Dacă ai cumpărat online, dar ai ridicat comanda din magazin, se aplică dreptul de retragere de 14 zile calendaristice

Comanda a fost finalizată online (contractul a fost încheiat fără prezența fizică în același loc a vânzătorului și a cumpărătorului), chiar dacă plata se face în magazin (sau la punctul de lucru al magazinului), deci vei avea tot 14 zile calendaristice la dispoziție pentru a returna produsul, în cazul în care nu ești mulțumit de acesta.

5. Nu ești obligat să-l returnezi în ambalajul original

În schimb trebuie returnate toate accesoriile cu care produsul a fost livrat inițial. Orice urmă de uzură adusă acestora scade valoarea produsului, deci nu vei mai putea recupera toți banii plătiți. De aceea, este indicat să nu utilizezi excesiv produsul și apoi să încerci să-l returnezi. Îl verifici sau îl probezi și, dacă nu ești mulțumit, apelezi cât de repede la dreptul de retragere.

 

Legea este de partea cumparatorului si cele 5 legi de mai sus sunt respectate de ANPC. Apelati cu incredere Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor. 

Cum faceți o reclamație ANPC?

Aveți o problemă și nu știți cum să o rezolvați? ANPC vă poate sprijini în soluționarea acesteia, dacă este vorba de un caz reglementat de legislatia privind protecția consumatorilor.

FORMULAR DE SESIZARE ONLINE

Util

Cum se depune o reclamatie
Ce este o reclamaţie / sesizare?

“Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice”, conform art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actual
Rezistența pomilor la îngheț

Rezistența pomilor la îngheț depinde de specia pomicolă, dar și de soiul din livadă. Astfel, cele mai rezistente specii sunt mărul, părul sau gutuiul, în timp ce specii precum cireșul, caisul sau piersicul au o iernare dificilă și sunt mai ușor afectate de înghețul târziu, de temperaturile mai scăzute. Pragurile …

Actual
Ziua de 8 Martie

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a sărbători atât realizările sociale, politice și economice ale femeilor, cât și pentru a onora lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Este un punct focal în mișcarea pentru drepturile femeilor, atrăgând atenția asupra unor …

Actual
Mic dejun sănătos

Este deja cunoscut faptul ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. Si totusi, majoritatea dintre noi sarim peste el. Fie ca nu avem timp, ori pur si simplu nu ne place sa mancam dimineata. Dar de ce oare nu ne place noua sa mancam dimineata? Ei bine, …