Scumpiri de Anul Nou

Actual

Accizele pentru combustibili şi pentru tutun vor fi majorate, ceea ce ar putea conduce la noi creşteri de preţuri pentru aceste produse. În proiectul de buget pe anul viitor, Guvernul mizează pe creşterea încasărilor din accize de la 17,4 miliarde de lei la 18,4 miliarde de lei în urma reducerii evaziunii fiscale şi alinierii accizelor la ţigarete la normele UE. Autorităţile nu suflă o vorbă despre efectul de domino pe care creşterea accizelor îl va avea asupra preţurilor şi implicit asupra ţintei de inflaţie stabilită de BNR.

 Creşterea accizelor este cuprinsă într-un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Codul Fiscal. De altfel, în nota de fundamentare a proiectului se arată că această majorare s-ar putea vedea anul viitor într-o posibilă creştere a preţurilor de vânzare pentru anumite produse. Astfel, acciza pentru benzina fără plumb va creşte de la 1 ianuarie cu 15 euro pe tonă, respectiv de la 452 de euro/1.000 litri la 467 euro/1.000 de litri. Pentru mo­to­rină, accizele vor urca cu 11 euro pe tonă, de la 347 de euro/1.000 de litri la 358 euro/1.000 de litri. Scumpirile se vor face simţite încă din prima zi a anului, accizele fiind o componentă importantă a preţurilor carburanţilor.

Acciza specifică va fi în prima jumătate a anului viitor de 48,5+22% din valoare. În a doua jumătate a anului viitor, aceasta se va determina în funcţie de preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul aferent anului precedent, acciza ad valorem şi acciza totală. Producătorii de tutun şi ţigarete spun că scumpirile se vor face simţite începând din luna iulie când creşterile de preţuri vor fi de 0,2-0,6 lei pe pachet. „Acciza esta acum 76,59 de euro pe mia de ţigarete, deşi în Codul Fiscal este prevăzută o acciză de 74 de euro. Deci practic, pentru luna ia­nuarie, proiectul de ordonanţă consemnează situaţia de fapt”, a spus Gilda Lazăr, corporate affairs manager la JTI.

Preţul ţigărilor este unul din factorii care au influenţat puter­nic rata inflaţiei. Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, spunea în luna mai că banca centrală este extrem de preocupată de evoluţia preţurilor la ţigări şi la produsele din tutun, deoarece scumpirea acestora a influenţat negativ inflaţia şi anul trecut. Suntem relativ obsedaţi de fumat şi de ţigări”, a punctat Mugur Isărescu. De altfel, BNR încă aşteaptă să vadă efectele creşterii TVA de la 19% la 24% operată de Guvern în luna iunie. Cei care sunt conectaţi la sistemele centralizate din marile oraşe au deja bătăi de cap, deoarece preţul local de referinţă a fost majorat de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servi­ciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) în medie cu 10% pe ţară din 2011, în principal din cauza scăderii consumului şi a majorării TVA de la 19% la 24%. Distribuitorii de gaze cer şi ei majorări de 15% la preţul gazelor naturale.

sursa online editata

Actual
Rezistența pomilor la îngheț

Rezistența pomilor la îngheț depinde de specia pomicolă, dar și de soiul din livadă. Astfel, cele mai rezistente specii sunt mărul, părul sau gutuiul, în timp ce specii precum cireșul, caisul sau piersicul au o iernare dificilă și sunt mai ușor afectate de înghețul târziu, de temperaturile mai scăzute. Pragurile …

Actual
Ziua de 8 Martie

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a sărbători atât realizările sociale, politice și economice ale femeilor, cât și pentru a onora lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Este un punct focal în mișcarea pentru drepturile femeilor, atrăgând atenția asupra unor …

Actual
Mic dejun sănătos

Este deja cunoscut faptul ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. Si totusi, majoritatea dintre noi sarim peste el. Fie ca nu avem timp, ori pur si simplu nu ne place sa mancam dimineata. Dar de ce oare nu ne place noua sa mancam dimineata? Ei bine, …