Pastila pentru tratarea sclerozei multiple a primit undă verde la Bruxelles

Actual

Comisia Europeană (CE) a acordat autorizația de introducere pe piață pentru MAVENCLAD® 10 mg (tablete de Cladribină) pentru tratamentul oral al sclerozei multiple recidivante (RMS), anunță grupul farmaceutic german Merck.

În teste, Mavenclad a demonstrat o eficacitate clinică susținută de până la 4 ani, cu un maxim de 20 de zile de tratament pe cale orală, o dată la doi ani. La pacienții cu evoluție crescută a bolii, analizele au demonstrat că MAVENCLAD® a redus rata de recidivă anuală cu 67%, iar riscul de progresie a EDSS confirmat cu 6 luni a crescut cu 82% față de placebo.

Autorizația de comercializare include cele 28 de țări ale Uniunii Europene, Norvegia, Liechtenstein și Islanda. Pacienții vor găsi medicamentul în farmacii din Marea Britanie și Germania chiar în cursul lunii septembrie. Merck intenționează să depună dosare suplimentare pentru aprobarea de reglementare în alte țări, inclusiv în Statele Unite.

Peste 2.700 de pacienți au participat la programul de teste clinice ale medicamentului, în unele cazuri observațiile fiind întinse pe durata a zece ani.

„Este momentul care va schimba modul in care tratează sclerozamultiplă”, a declarat Gavin Giovannoni, profesor de Neurologie la Universitatea Regina Maria din Londra. Mavenclad asigură o terapie selectivă de reconstituire imună (SIRT), printr-o administrare simplificată. Pacienții pot beneficia de tratament pe o perioada mai lungă de timp, fără a fi nevoie să ia continuu medicamente și fără a fi necesară monitorizarea lor permanentă.

Scleroza multiplă (MS) este una dintre cele mai frecvente tulburări neurologice din lume, afectând mai mult de 700.000 de persoane din întreaga Europă. Până la Mavenclad nu exista un tratament eficient.

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actual
Rezistența pomilor la îngheț

Rezistența pomilor la îngheț depinde de specia pomicolă, dar și de soiul din livadă. Astfel, cele mai rezistente specii sunt mărul, părul sau gutuiul, în timp ce specii precum cireșul, caisul sau piersicul au o iernare dificilă și sunt mai ușor afectate de înghețul târziu, de temperaturile mai scăzute. Pragurile …

Actual
Ziua de 8 Martie

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a sărbători atât realizările sociale, politice și economice ale femeilor, cât și pentru a onora lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Este un punct focal în mișcarea pentru drepturile femeilor, atrăgând atenția asupra unor …

Actual
Mic dejun sănătos

Este deja cunoscut faptul ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. Si totusi, majoritatea dintre noi sarim peste el. Fie ca nu avem timp, ori pur si simplu nu ne place sa mancam dimineata. Dar de ce oare nu ne place noua sa mancam dimineata? Ei bine, …