Noi dezvăluiri la „Sinteza zilei”. Ofițer DGA, mărturii despre procurorul Negulescu

Comunicate de presa

Adrian Rădulescu a fost unul dintre cei cărora procurorul Negulescu Mircea le-a fabricat dosare penale.

 Rădulescu a fost reținut de Direcția Națională Anticorupție serviciul teritorial Ploiești pe 17 august 2015, alături de Constantin Ispas, fost șef al Direcției Generale Anticorupție (DGA) Prahova și de Emanuel Saghel, fost ofițer la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Ploiești, fiind acuzat la acel moment de săvârșirea a două infracțiuni de cercetare abuzivă.

„Sunt acuzat de cercetare abuzivă în condițiile în care nu este depusă împotriva mea nicio plângere. Persoanele care sunt considerate vătămate, pe care le-aș fi cercetat abuziv au formulat două plângeri penale împotriva a doi polițiști(…). Eu am fost reținut și trimis în judecată că aș fi vorbit cu cei care au făcut plângere penală și i-aș fi sfătuit să facă plângere penală. Motivul în realitate e mult mai complex, e acela că în calitate de adjunct am coordonat investigațiile vizând o grupare infracțională din care făcea parte și procurorul Negulescu”, a spus Rădulescu, luni seară, la Antena 3.

„Toate structurile știau de Negulescu. Nu cunoșteam doar eu sau anumite persoane”, a precizat el.

Domnului Rădulescu i s-a spus „dacă vrei să-ți mai vezi copilul…”

https://www.antena3.ro/actualitate/noi-dezvaluiri-la-sinteza-zilei-ofiter-dga-marturii-despre-procurorul-negulescu-454845.html

„Am fost supus unor suferințe psihice, am fost amenințat pentru a declara anumite lucruri care nu erau adevărate(…). Am probe, am martori. Domnul Onea cu domnul Negulescu m-au sunat pentru a interveni în favoarea unei persoane, când eram adjunct la IPJ. După un timp m-au reținut. Sper ca cineva să facă dreptate, să ancheteze. Tot ce spun acum se știe la Parchet și la DNA”, a mai spus Adrian Rădulescu.

Fostul deputat Vlad Cosma a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva a patru procurori de la DNA Ploieşti, printre care Lucian Onea şi Mircea Negulescu, pe care îi acuză de săvârşirea infracţiunilor de compromitere a intereselor justiţiei, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat.

Actual
Andrew Tate porneste discutiile RoExit

Andrew Tate, un fost campion la kickboxing și star social media, a pornit un adevărat scandal între Marea Britanie și Europa, cu un subiect tabu în presa din România: Brexit-ul. Tate a postat pe contul său de Twitter un mesaj prin care își exprima opinia despre Brexit și felul în …

Comunicate de presa
Cum sa iti cresti site-ul in mod organic

Pentru a crește un site organic în motoarele de căutare, este important să se acorde atenție unor factori cheie de optimizare a motoarelor de căutare (SEO) și de creștere a traficului organic. Iată câteva recomandări: Acestea sunt câteva din modalitățile prin care puteți crește traficul organic al site-ului. Este important …

Actual
Imobiliare.ro: Cum au evoluat prețurile la apartamentele oferite spre vânzare, respectiv închiriere, în Brașov?

Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro, în perioada ianuarie – decembrie 2022, la nivel național locuințele (atât apartamente, cât și case) au fost cu 7.6% mai scumpe față de aceeași perioadă a anului trecut. Comparativ cu perioada similară a anului 2021, această diferență de preț se situa la 8.4%. În Brașov, …