Accident grav în județul Vaslui. A fost activat codul roșu. O persoană a murit

Comunicate de presa

 

Una dintre cele opt persoane rănite în accidentul de circulaţie care a avut loc duminică seara, pe DE 581, în localitatea Şapte Case, a decedat, au anunţat oficiali ai Prefecturii Vaslui.

Potrivit acestora, este vorba despre conducătorul auto aflat la volanul autoturismului înmatriculat în judeţul Vrancea.

Un grav accident de circulaţie a avut loc, duminică seara, pe DE 581, în localitatea Şapte Case, autorităţile activând Planul Roşu de intervenţie.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui, în accident au fost implicate două autoturisme, iar la faţa locului au fost trimise două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

„În accident au fost implicate două autoturisme, unul înmatriculat în Republica Moldova şi unul în judeţul Vrancea. Au rezultat opt victime. O victimă încarcerată în stop cardio – respirator a fost preluata de SMURD-TIM, două victime au fost preluate de maşini ale Serviciului de Ambulanţă, iar cinci victime au fost transportate cu autospeciala de transport personal şi victime multiple. Toate persoanele sunt transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul rutier.

Sursă: Agerpres
Actual
Rezistența pomilor la îngheț

Rezistența pomilor la îngheț depinde de specia pomicolă, dar și de soiul din livadă. Astfel, cele mai rezistente specii sunt mărul, părul sau gutuiul, în timp ce specii precum cireșul, caisul sau piersicul au o iernare dificilă și sunt mai ușor afectate de înghețul târziu, de temperaturile mai scăzute. Pragurile …

Actual
Ziua de 8 Martie

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a sărbători atât realizările sociale, politice și economice ale femeilor, cât și pentru a onora lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Este un punct focal în mișcarea pentru drepturile femeilor, atrăgând atenția asupra unor …

Actual
Mic dejun sănătos

Este deja cunoscut faptul ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. Si totusi, majoritatea dintre noi sarim peste el. Fie ca nu avem timp, ori pur si simplu nu ne place sa mancam dimineata. Dar de ce oare nu ne place noua sa mancam dimineata? Ei bine, …