Există Raiul pe pământ și e în România: Măgura, satul care atinge cerul

Actual

Există Raiul pe pământ și e în România: Măgura, satul care atinge cerul

Poate, de multe ori, tindem să credem că străinii exagerează când vin la noi și spun că avem colțul de rai pe care ei nu îl au. Dar cuvintele lor, mi le-am amintit, acolo, sus, când mă uitam la munți și la satul răsfirat în vale. Mi-am zis în sinea mea că nimic din ceea ce s-a scris nu este suficient pentru ceea ce găsești aici. Este liniștea de care ai nevoie să îți încarci bateriile, după ce te-ai stresat cu șefi care nu știu ce vor, cu deadline-uri de azi pe mâine sau cu prea multe ore petrecute în fața calculatorului.

Am descoperit ceea ce ne lipsea: oamenii care îți dau bună ziua, deși nu te cunosc, pensiuni rustice unde ospitalitatea firească ține loc de diplome stufoase în turism și… liniște, multă liniște. Este, cu siguranță, unul dintre locurile cele mai pitorești din România, de pus pe lista: “de văzut o dată în viață”.

CUM AJUNGI?

Satul Măgura este situat la 1000 de metri altitudine, la poalele munților Piatra Craiului și Bucegi, în comuna Moeciu din Brașov. Spre Măgura se urcă din Zărnești, aproximativ 8 kilometri. Drumul este asfaltat până la Fântâna lui Botorog și, apoi, câțiva kilometri, veți da de un drum pietruit. Se poate ajunge ușor și cu o mașină mică, însă în sat nu puteți circula cu mașina peste tot. Este, exact, farmecul acestui loc. Trebuie descoperit la pas.

Tip: Asigurați-vă că aveți suficientă baterie la telefon, pentru că veți face zeci de poze! Satul este spectaculos, din orice unghi l-ai privi.

CE AI DE FĂCUT LA MĂGURA?

– De aici, există câteva trasee montane, unele accesibile și cu bicicleta, pentru toate nivelurile de experiență. Vă recomandăm să întrebați localnicii care dintre ele vi se potrivește. Cel mai cunoscut e până la Cabana Curmătura.

– Din satul Măgura, se poate ajunge ușor în satele Fundata, Peștera, Șîrnea și Dâmbovicioara.

– Prăpăstiile Zărneștiului, un mic canion extrem de pitoresc.

UNDE NE CAZĂM?

În zonă, sunt pensiuni și cabane de închiriat în regim hotelier. Prețurile sunt mai mult decât rezonabile și pornesc de la 100 de lei pe noapte.

Credite https://calatorinbascheti.ro/exista-raiul-pe-pamant-si-e-in-romania-magura-satul-care-atinge-cerul/

Actual
Rezistența pomilor la îngheț

Rezistența pomilor la îngheț depinde de specia pomicolă, dar și de soiul din livadă. Astfel, cele mai rezistente specii sunt mărul, părul sau gutuiul, în timp ce specii precum cireșul, caisul sau piersicul au o iernare dificilă și sunt mai ușor afectate de înghețul târziu, de temperaturile mai scăzute. Pragurile …

Actual
Ziua de 8 Martie

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a sărbători atât realizările sociale, politice și economice ale femeilor, cât și pentru a onora lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Este un punct focal în mișcarea pentru drepturile femeilor, atrăgând atenția asupra unor …

Actual
Mic dejun sănătos

Este deja cunoscut faptul ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. Si totusi, majoritatea dintre noi sarim peste el. Fie ca nu avem timp, ori pur si simplu nu ne place sa mancam dimineata. Dar de ce oare nu ne place noua sa mancam dimineata? Ei bine, …